Trăim vremuri pe care nimeni nu le-a anticipat în istoria recentă. Vremuri în care instituțiile își restricționează contactul cu cetățenii, iar guvernanții recomandă ferm telemunca. Vremuri potrivnice în care accesul botoșănenilor la informațiile de interes public TREBUIE să rămână liber.
La Consiliul Județean (CJ) Botoșani spre exemplu, de peste 8 luni de zile ședințele din plen sunt desfășurate în sistem de teleconferință. Adică pe largul înțeles, prin telefon. Au acces doar consilierii județeni, președintele CJ și secretarul general al Județului. Poate și oarece directori ai unităților din subordine, însă acest lucru este doar o presupunere.
Pentru că în trecut jurnaliștii Botoșăneanul.ro au apelat respectivul număr de telefon pentru a participa la ședință, chiar și audio, însă mesajul transmis a fost că accesul nu este autorizat.
Situația s-a perpetuat de-a lungul lunilor în care pandemia și-a arătat cea mai urâtă față lumii întregi. În vremurile în care la conducerea județului s-a aflat Costică Macaleți, găsirea unei soluții friza cu depunerea unui efort suplimentar, ceea ce nu a fost cazul în respectiva perioadă când mult din activitatea instituției a lăsat de dorit.
Însă, după alegerile locale din septembrie și schimbarea conducerii, au apărut și așteptările pentru repararea acestui neajuns.
Mai ales că vorbim despre o instituție publică cu un buget anual aprobat anul acesta de peste 418 milioane de lei noi, iar aproape jumătate din acești bani sunt alocați pentru funcționare. Implicit pentru plata unor salarii care pot fi catalogate „de lux”.
Noul președinte al CJ Botoșani promite o remediere a acestei situații, însă în timp.
„Eu am luat legătura cu STS-ul, acum tehnic vorbind nu pot să merg decât pe varianta de audioconferință. Deci, tehnic vorbind, nu pot altfel. În momentul în care CJ va achiziționa laptopuri, tablete ș.a.m.d., se poate reconfigura. Ceea ce pot să spun acum este că eu caut soluții să ieșim din chestia asta. Sincer, caut soluții. Pentru că ședințele nu au nimic de ascuns, proiectele sunt publice pe site, sunt postate în momentul în care se anunță ședința, pe transparență decizională toate sunt publice, nu e niciun fel de problemă. Am tot interesul să fie o transparentizare maximă. Eu am preluat o situație din mers și până la sfârșitul anului nu văd cum aș putea să o rezolv. Suntem pe un buget aprobat pe anul acesta unde nu pot să intervin foarte mult”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Consiliul Județean are un serviciu IT compus din trei funcționari, dar care nu au fost în stare să găsească o soluție pentru rezolvarea acestei situații care se apropie de o încălcare a legilor în vigoare.
Sau poate că nu le-a cerut nimeni.
„Este (serviciu IT n.r.), dar sistemele astea de videoconferință trebuie să treacă prin cei de la STS. M-am mai uitat și prin țară puțin, eu sunt prima interesată să se rezolve chestia asta, dar până la sfârșitul anului, eu nu văd vreo rezolvare”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Și totul în condițiile în care copiii sunt obligați să învețe online, fie că au sau nu mijloacele tehnice necesare. Ori în cazul consilierilor județeni este greu de crezut că dintre cei 32 de aleși ar exista vreunul care să nu dețină laptop sau tabletă.
Iar instituția să apeleze, așa cum o fac sumedenie de alte unități publice, ONG-uri sau operatori privați la platforme precum Zoom sau Google Meet.
Sau Cisco Webex Meetings, așa cum se întâmplă la Primăria Botoșani și unde, în cele peste 8 luni de pandemie toate ședințele aproape fără excepție au fost transmise online, fiind publice. Ori dacă s-a întâmplat spre finalul fostului mandat al lui Cătălin Flutur, înregistrarea a apărut în scurt timp, la solicitarea jurnaliștilor.
„Se numește Webex aplicația în care se încarcă proiectele de hotărâre, sunt acceptați consilierii locali pe bază de invitație pe această platformă online pe care ne întâlnim, unde are loc o teleconferință audio-video, iar apoi prin selectarea unei opțiuni de vot se exprimă intenția pe proiectele care sunt în dezbatere”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Sunt aplicații care permit inclusiv votul secret, deși în cazul CJ-ului, puțin probabil că s-a întâmpinat vreo situație de acest gen și oricum nu s-ar fi putut vota „secret” prin telefon.
Trebuie doar voință.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile