În regulamentul privitor la blocarea și ridicarea autoturismelor din municipiul Botoșani vor exista și o serie de elemente de noutate.
Una dintre acestea face referire la relocarea autoturismelor de către angajații societății Eltrans în anumite situații de urgență.
”Ca un element de noutate, intenționăm să introducem un capitol care privește relocarea autoturismelor care va fi făcută în mod gratuit, costurile fiind suportate de municipalitate. Această relocare se referă la intervenția de urgență a instituțiilor pentru diverse perimetre care sunt obstrucționate de autoturisme, care vor fi mutate pe o rază de 100 – 200 de metri tocmai pentru a facilita accesul pompierilor, ambulanței sau serviciilor care au intervenții edilitare care presupun avarii sau asfaltări”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Au fost situații în care Primăria dorea să spele sau să deszăpezească anumite străzi însă operațiunea era îngreunată de mașinile parcate.
Sau misiuni ale pompierilor de îndepărtare țurțuri sau bucăți de tencuială.
Sau intervenții la avariile de apă.
Sau asfaltări.
Și exemplele pot continua.
”Și aici vă pot da exemple că ar fost situații în care accesul pompierilor a fost obstrucționat de către un autoturism care nu era parcat neapărat neregulamentar dar se impunea degajarea accesului către un anumit obiectiv. Am avut situații în care pentru a asfalta o stradă am întâmpinat întârzieri din cauza unui autoturism care nu a putut fi eliberat din zonă. Și în acest sens, am transmis colegilor să introducem un capitol, relocarea autoturismelor în aceste situații”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Ce le transmiteți șoferilor care ar putea fi îngrijorați că la relocarea mașinilor, acestea ar putea fi ușor avariate de salariații Eltrans?
”Acest serviciu va trebui să aibă asigurare pentru tot ceea ce înseamnă activitatea dlor, colegii vor fi instruiți astfel încât să nu apară incidente neplăcute, toate utilajele vor fi verificate din punct de vedere metrologic, ISCIR și tot ce mai presupune legislația incidentă. Iar aceste relocări vor fi făcute doar în situații de urgență”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Regulamentul va intra în dezbatere publică unde, cetățenii pot veni cu eventuale sugestii.
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024