Însă, copiii care își doresc un computer și la domiciliu, nu numai la școală, pot beneficia de un ajutor de la stat.
Programul Euro 200 se va desfășura și pe parcursul anului 2017, iar beneficiarii acestuia sunt elevii din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu un veit brut lunar de maximum 150 de lei per membru de familie.
”Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Pentru obținerea lui este necesară o cerere care se depune la secretariatul unității la care este înscris elevul. Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Educației” Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ Botoșani
Depunerea cererilor pentru ajutorul financiar în vederea achiziționării unui calculator prin programul Euro 200 se va face până la data de 21 aprilie 2017.
Aproximativ 600 de beneficiari au fost anul trecut.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024