Președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) a deschis seria alocuțiunilor la lansarea Topului Județean al Firmelor, care a avut loc vineri seară la Cucorăni.
Valeriu Iftime, care și săptămâna trecută a organizat o întâlnire cu reprezentanții câtorva mari companii din Botoșani pe tema crizei energetice, a avut o veritabilă tiradă la adresa Guvernului.
Nemulțumirea sa o reprezintă prețurile aberante la care a ajuns electricitatea și mai ales lipsa de reacție a Guvernului în ceea ce privește protejarea mediului economic.
A arătat că a avut întâlniri la cel mai înalt nivel posibil cu factori de decizie în Statul Român și că nimeni nu i-a prezentat o soluție.
Ba mai mult, nu a identificat vreo persoană care să știe cu adevărat de unde vine această criză energetică.
A criticat amânarea plafonării prețurilor și pentru agenții economici, care inițial ar fi trebuit să aibă loc de la 1 noiembrie, până la 1 decembrie și de aici mai departe până la 1 ianuarie.
În aceste condiții, în care nimeni nu știe cât va costa un kilowatt anul viitor, managerilor le este imposibil să își facă bugetul pe 2023.
”Ceea ce trebuie să remarcăm aici este Statul joacă cinic cu noi pentru că singurul câștigător în acest demers este Statul. În România! Este cel mai mare producător de energie, deci ca atare încasează o sumă mare, este proprietarul supraimpozitării pe tot lanțul energetic, de la producător la distribuitor și în același timp Statul este cel mai prost platnic la acele diferențe de preț pe care trebuie să le plătească distribuitorilor”,
Valeriu Iftime, președintele CCIA Botoșani.
Acesta s-a referit la debitele pe care Guvernul le-a acumulat către furnizori după plafonarea prețurilor, în sensul neachitării sumelor până la prețul real.
”Pe termen scurt Statul a câștigat, pe termen mediu mi se pare o sinucidere curată”,
Valeriu Iftime, președintele CCIA Botoșani.
Întregul discurs, care a generat reacții diverse ale oficialităților prezente la manifestări, poate fi văzut în materialul video de mai jos.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile