Pentru prima dată în ultimul deceniu cel puțin, Gala de decernare a Premiului Național Mihai Eminescu a fost organizată la Cinematograful Unirea.
Dincolo de imaginea sălii acestui obiectiv ce nu a mai fost modernizat în ultimii 30 de ani, persoanele prezente la evenimentul dedicat poetului nepereche, botoșăneni sau scriitori din toate colțurile țării au tras și un frig zdravăn.
Majoritatea dintre cei care au luat loc în sală au păstrat gecile pe ei din cauza temperaturilor extrem de joase. Ba chiar, unul dintre invitații care au ajuns pe scenă la relansarea Editurii Paralela 45 a remarcat:
”Sper ca măcar lectura să ne aducă puțină căldură în această sală atât de friguroasă”, a spus la începutul prezentării sale Mihaela Miroiu, unul dintre scriitorii prezenți.
Mihaela Miroiu s-a regăsit printre autorii care și-au lansat volume noi la Editura Paralela 45 și care au urcat pe scenă pentru a rosti câteva cuvinte despre cărțile lor. Ea a rostit câteva cuvinte și despre Mircea Cărtărescu, laureatul Premiului Național Mihai Eminescu din acest an.
”Am fost afară când mai multe tinere au venit pentru a-i cere un autograf lui Mircea Cărtărescu, iar ceea ce am văzut în ochii lor m-a bucurat nespus. Pentru că iată, lectura continuă să încălzească sufletele iar bărbații continuă să fie citiți mai ales de femei”, a mai spus printre altele, Mihaela Miroiu.
Mihaela Miroiu este o teoreticiană și militantă feministă din România. Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe. Interesele sale de cercetare vizează teorii politice, cu accent asupra teoriilor politice feministe, Etică politică, ideologii politice actuale și politici de gen.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024