La mitingul anunţat pentru data de 21 iulie în capitala Modovei pentru susţinerea preşedintelui Traian Băsescu de la Botoşani sunt anunţaţi să participe în jur de 1.000 de persoane, membri ai Partidului Democrat Liberal dar şi susţinători ai formaţiunii politice.
Potrivit liderului judeţean PDL, scopul acestei acţiuni este de susţinere a democraţiei în principal. Cătălin Flutur a mulţumit de asemenea tinerilor din organizaţia de tineret care au adus şi la Botoşani flacăra democraţiei.
„Organizaţia PDL Botoşani şi foarte mulţi oameni care nu sunt membri de partid şi au simţit ce înseamnă atacul la democraţie va fi prezentă mâine la Iaşi la miting. Vom fi prezenţi cu peste 1.000 de membri şi susţinători şi vom susţine clar democraţia. O să mă întrebaţi ce susţinem, democraţia şi principiile democraţiei din România în primul rând”, a declarat
Cătălin Flutur.
Fostul primar a mai menţionat că, prin modul de guvernare a actualilor politicieni uşor, uşor în România se reinstaurează dictatura, prin atacurile la instituţiile statului, motiv pentru care a făcut un apel la cetăţeni să reacţioneze pentru ieşirea din această situaţie.
„Foarte mulţi trebuie să se gândească foarte bine ce vor face în următoarea perioadă, vorbeam la un moment dat şi îmi exprimam temerile că în România se va reinstaura o dictatură, chiar credeam că mai în timp. Nu. Foarte repede s-a întâmplat lucrul acesta şi dacă lucrurile vor merge aşa noi vom face o opoziţie serioasă”, a mai spus
liderul democrat liberal.