Continuându-şi vizitele în judeţ, prefectul Costică Macaleţi a fost pus la curent cu problemele întâmpinate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Săveni. Instituţia ce arondează şi 11 posturi comunale are un sediu mai mult decât impropriu. Cei 30 de poliţişti care activează aici se confruntă cu o acută criză de spaţiu şi condiţii din cele mai nefavorabile desfăşurării activităţii specifice.
În urma discuţiilor purtate cu Relu Târzioru, primarul de Săveni, soluţia identificată ar putea fi o clădire situată în incinta Spitalului Orăşenesc, imobil ce aparţine autorităţilor locale şi care a fost renovat de curând. Acesta ar putea fi dat spre folosinţă poliţiştilor până la sfârşitul anului în curs.
Cu ocazia vizitei în Săveni, prefectul a fost impresionat de realizarea unui proiect din fonduri europene implementat de Primărie. Graţie acestuia 45 de persoane cu probleme sociale dispun de un spaţiu foarte bine dotat. Provenind de la mai toate comunele învecinate, persoanele, cazate aici pe perioadă nedeterminată, sunt îngrijite din fondurile Consiliului Local.
CITEŞTE:
După tăieri de panglici în week-end, prefectul s-a apucat luni de vizitat primării