A plecat dintre noi, în zi de Paşti, Emanoil Marcu. Într-o săptămînă luminată, cînd primăvara se lăsa greu în acest colţ de ţară, în care a ales să trăiască în discreţia care l-a caracterizat pe parcursul celor apoape şaptezeci şi patru de ani cît a trăit.
European, nu numai în sensul geografic, ci în cel comportamental, cu o relaţie specială cu francezii, care l-au onorat cu distincţii greu de acordat, Emanoil Marcu a rezistat într-o provincie în care recunoaşterea unor merite autentice în domeniul culturii este greu de înţeles pentru cei aflaţi vremelnic la conducerea oraşului şi judeţului.
Traducător de elită, aşa cum l-a categorisit Gabriel Liiceanu, cel care i-a acordat un loc important printre colaboratorii permanenţi ai Editurii Humanitas. Emanoil Marcu i-a tradus integral pentru această editură opera lui Emil Cioran, personalitate a exilului românesc, pe care a avut prilejul să-l viziteze înainte de 1989 în garsoniera lui pariziană, primind omagiile acestuia ca pe nişte daruri de nepreţuit. Emanoil Marcu l-a tradus în franceză pe Eminescu. De asemenea, francezii iubitori de poezie au putut citi din poeziile lui Bacovia, Blaga, Vasile Igna, Mihai Ursachi, Nichita Danilov, dar şi din alţi poeţi români în antologii din poezia românească din zilele noastre, care au apărut în Franţa. Traducerile lui, fie retroversiuni, fie directe erau impecabile, acribia lui fiind una care nu lăsa loc inexactităţilor de limbă.
S-a apropiat de literatură din timpul studenţiei, cînd a scris poezie, cu care a cochetat pînă tîrziu. A fost colaborator permanent al revistei „Hyperion”, cu o participare discretă de fiecare dată la viaţa culturală a oraşului, în special la întîlnirile cu scriitorii, fiind de multe ori premiat de instituţii naţionale, cum ar fi Uniunea Scriitorilor din România. Era greu de schimbat din convingerile sale, considera că demnitatea şi onoarea sunt cele mai mari şi sigure calităţi ale unui om. Ca om de lume, de societate avea un umor sănătos, fără a se sfii să pună în urechea celui ce-l asculta tot felul de întîmplări din cele ce fac parte din naturalia non sunt turpia, rîdea sănătos la umorul de calitate, nu i-a suportat niciodată pe comunişti, nici pe criptocomunişti, pe pesedişti, acuzîndu-i de tot ceea ce au stricat în existenţa lumii româneşti.
Numele lui va sta alături de marile nume ale literaturii române şi franceze din care a tradus, pe care le-a făcut astfel cunoscute în cele două ţări, adăugînd de fiecare dată plusul de valoare pe care ştia să-l amplifice acolo unde găsea loc de aşezat, fără să se simtă intervenţia, artificialitatea, făcînd ca totul să fie natural, original.
Grea pierdere pentru cultura română autentică, dar şi cîştig prin ceea ce a lăsat în urmă prin activitatea sa creativă de reală valoare.
Gellu DORIAN, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Botoșani.
