Ar fi împlinit, astăzi, 54 de ani. A trăit doar 49, durerea sfâșietoare după pierderea fiului grăbindu-i plecarea.
Pagina dedicată memoriei poetului Boris Ioachim ne amintește că în ziua de 25 ianuarie, anul 1967, ”a venit pe lume Costel Geană, care mai târziu avea să devină îndrăgitul poet Boris Ioachim”:
”Cel care, părăsindu-ne mult prea curând, ne-a lăsat drept mângâiere scrierile sale prin care și-a lăsat amprenta sufletului său frumos și de o mare sensibilitate. Să păstrăm un moment de reculegere și să înălțam o rugăciune către cer, pentru pacea și odihna veșnică a celui pe care îl îndrăgiți și îl apreciați! Pomenirea lui să fie din neam în neam! Amin!”.
Boris Ioachim (numele real Costel Geană) s-a născut în satul Sârbi, din județul Botoșani. A debutat în revista "Flacăra" în 1996 – la rubrica "Maşina de scris", a criticului Alex. Ştefănescu. A publicat două plachete de versuri în 2004 şi 2005, "Balada spânzuratului" și "Balada omului de rând" (ambele la Editura Litera, Botoșani). După o pauză de aproape un deceniu, publică "Imn iubirii", "Iubire fără destinatar", precum și volumul de proză "Lanțul care ne dezleagă". A apărut în antologia de versuri "55 de poeţi contemporani" şi în antologia de versuri "Antologia vinovatelor plăceri", în antologia de proză "Declin - Scripta manent".
Cei care l-au cunoscut păstrează și astăzi în memoria sufletului bucuria poetului de a scrie, dragostea pentru semeni, lumina chipului său atunci când, la strana bisericii din Sârbi, le cânta îngerilor.
"Sunt un ins obișnuit, poate puțin cam retras", spunea Boris Ioachim.
A fost un poet iubit de cititorii săi. "Dacă omul se poate mântui prin cuvânt, atunci Boris Ioachim, nume cu rezonanţe biblice, şi-a purificat sufletul zbuciumat prin Poezie, din care îşi face un crez artistic şi existenţial. Ancorat într-o realitate vitregă şi ostilă, de sfârşit de mileniu, poetul se refugiază fie în lumea candidă a copilăriei, fie în lumea satului care mai păstrează încă valenţe patriarhale nealterate, departe de lumea dezlănţuită a timpurilor moderne", rostea profesorul Valentin Marţuneac la lansarea uneia dintre cărțile lui Boris Ioachim.
A fost poetul care, chiar dacă spunea că vede partea goală a paharului, reușea să lumineze tristețea, să îmbuneze deznădejdea, să purifice cântul de jale.
Balada ultimului drum
Cocoşii stau sa cânte agale-n dimineaţă
Când singur-cuc mă trec din astă viaţă
Căci nimeni nu-i, la creştet să-mi vegheze,
Nici lumânare n-am, puţin să-mi lumineze
Cărarea care duce de-a pururi către Domnul…
Mi-e teamă, doar, să nu mă prindă somnul
Şi-n somn să mă îndrept spre veşnicie…
Halal mi-ar fi de-aşa călătorie!
Că-ntâia oară e când plec de-acasă –
Călătoria asta vreau s-o am frumoasă.
Mă simt uşor şi parcă nu mi-e frică…
Curând o să mă-nalţ în zbor de rândunică
Să-mi pară rău că plec?! Ei,na, aiurea!
Sunt liniştit precum sub nea pădurea
De ce să-mi pară rău?Vin vremi scrântite!
Şi-apoi, mi-s oasele aşa de ostenite
De parcă un călău, cu plumb mi le-a umplut…
O, de-aş scăpa odată de chin şi de durut!
Noroc nici cât o muscă măcar nu am avut
Cât umbră am făcut acestui glob de lut.
În cea viaţă-n care plec de-acum, sper -
Că bine o să trăiesc – ca un boier.
M-oi lăfăi, gândesc, în bunătăţi cu carul –
Căci mare-i mila Domnului şi darul.
N-oi mai robi din zori pân’ la chindie
Poveri şi biruri dincolo n-or să fie.
(Foto: Facebook)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
