După ani de zile în care depozitul ecologic de la Stăuceni a fost mai mult pe post de bibelou, în această toamnă în sfârșit urmează a deveni operațional.
Contractul între Consiliul Județean și societatea care se va ocupa de administrarea rampei ecologice a fost deja semnat.
Societatea Diasil Service SRL Suceava a avut un termen de acomodare și pe banii proprii a efectuat și revizia tehnică a tuturor utilajelor și echipamentelor.
”Teoretic este în perioada de preluare a echipamentelor și pentru tot ce este acolo. Perioada de acomodare era de 56 de zile dar el la semnarea contractului și-a asumat angajamentul că la 1 septembrie se pot prelua deșeuri pe rampa de la Stăuceni. A înjumătățit cu alte cuvinte perioada de mobilizare. Nu, e o chestie minunată, deci are capacitatea și noi ne-am arătat disponibilitatea și mă bucur că aparatul de specialitate din CJ a urgentat partea de documentație astfel încât să putem primi la Stăuceni deșeuri, de la 1 septembrie”
Liviu Constantin Toma, vicepreședinte CJ Botoșani
Deșeurile din județul Botoșani urmează a fi preluate de operatorii de salubritate din cele patru stații de transfer. De pe zona municipiului, acestea sunt transportate direct la rampa de la Stăuceni.
Contractul a fost semnat pentru o perioadă de opt ani de zile.
Pentru preluarea efectivă a deșeurilor, operatorii de salubritate, la rândul lor, trebuie să încheie contracte cu societatea Diasil Service.
”E posibil să întârzie relația contractuală între Diasil și operatorii de salubritate care operează în acest moment în județ. Atât timp cât nu s-au desemnat operatorii pe cele cinci zone de colectare până la stațiile de transfer, până la finalizarea procedurii, deșeurile le pot duce operatorii care au contracte în vigoare, Dar pentru asta ei trebuie să aibă un contract, pentru că Diasil trebuie să încaseze bani și pentru asta trebuie să existe un contract între ei și avizat de CJ”
În acest sens, conducerea CJ a făcut demersuri către toate primăriile din județ să transmită numele operatorului cu care au încheiate contracte pentru preluarea gunoiului. De asemenea, consiliile locale trebuie să adopte hotărâri pentru aprobarea celor trei tarife ce vor fi stabilite la rampă: de transport, de selecție și de depozitare. Acestea pot fi modificate doar prin Hotărâre de Consiliu Județean, la cererea administratorului de rampă și după o perioadă de minimum un an de zile în care să poată fi întocmită o fundamentare de costuri. (G.E.)
Vezi și: Licitație cu câștigător pe felii la CJ, un patron vrea tot tortul
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile