FC Argeș și FC Botoșani s-au întâlnit vineri seară într-un meci din cadrul etapei a XV – a din Liga 1, ultima a turului campionatului regulat. Partida s-a terminat cu scorul de 0 – 1.
Piteștenii au avut o posesie de peste 60% în prima parte a confruntării, însă le-au lipsit ocaziile.
Astfel că roș-alb-albaștrii au fost cei care au deschis scorul prin Edjouma, care în minutul 42, la primul corner al moldovenilor, a reluat cu piciorul în poartă mingea trimisă de Ongenda.
După pauză meciul a fost mult mai spectaculos deoarece gazdele au fost nevoite să riște.
Oportunitățile de a marca au apărut însă tot la poarta alb-violeților, doar că, ajuns de două ori în poziție de ”1 la 1” cu portarul advers, Fili a ratat de fiecare dată. În minutul 68 un piteștean chiar a scos mingea de pe linia porții după ce Greab fusese bătut la driblingul atacantului albanez.
În minutul 72 a fost rândul lui Braun să exaspereze suporterii oaspeților după ce a reluat cu capul, nemarcat, exact pe direcția goalkeeperului advers.
Spre final, formația din Trivale a asediat poarta botoșănenilor, însă fundașii centrali au respins aproape toate centrările, iar Pap a scos câteva mingi grele.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani adună 27 de puncte și termină turul campionatului regulat pe loc de play-off.
Antrenorul botoșănenilor a mizat pe:
Pap – Braun, Racovițan, Dawa, Șeroni, Țigănașu – Ongenda (89 Patache), Edjouma, Papa, Florescu – Santos (58 Fili).
FC Botoșani nu mai câștigase din etapa a IX – a, când a învins-o în deplasare pe Dinamo.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024