Sărbătorile de iarnă din acest an ar putea asigura o anumită linişte în viaţa politică de la Botoşani, mai ales în contextul ultimei şedinţe ordinare de Consiliu Local din acest an în care Moş Crăciun ar putea aduce un „cadou” nedorit pentru viceprimarul PSD.
Deşi se va afla în concediu de odihnă aprobat de primar după ce soţia i-a adus pe lume cel de-al doilea copil, Cosmin Andrei va fi prezent în plenul municipal, la şedinţa care, potrivit intenţiilor liberale, ar putea să-i decidă soarta din fruntea Primăriei.
„Probabil va veni la şedinţă. Eu spun că fac o greşeală, eu nu mai comentez nici un fel de declaraţie, mai ales în spiritul sărbătorilor. Am pornit la drum cu o echipă pe care am ales-o, în care am încredere şi cu care mergem să realizăm un plan pe care l-am asumat în faţa botoşănenilor şi nu renunţ la nimeni din echipă până nu ajungem la finalul mandatului. Orice ingerinţă din partea altcuiva intră în altă zonă”, a declarat
primarul.
Ovidiu Portariuc a făcut un apel la partenerii politici din alianţă de la Botoşani pentru a amâna aceste disensiuni până în prima lună a anului viitor.
„
Speranţa este că deja din perioada asta să intrăm în spiritul sărbătorilor şi să lăsăm conflictul la o parte şi fac apel la colegii din PNL să lăsăm lucrurile politice după sărbători, după 5, 6 ianuarie şi atunci dacă vor avea din nou clarificat nişte lucruri eu îi aştept cu mare deschidere şi prietenie să discutăm”, a încheiat primarul.
Şedinţa de Consiliul Local a fost programată pentru data de 20 decembrie.
(G.E.)
CITEŞTE:
Ţurcanu-i decis să-l schimbe pe Andrei: Că mi-e frică să nu-l schimbe pe frate-meu?
[[banner]]