Deșteaptă-te, române! a răsunat pe 1 Decembrie 2019 și în poate cel mai frumos oraș al Europei. Mai exact, la Cinema Teatro Kolbe din Veneția, acolo unde un artist botoșănean a fost protagonistul unui spectacol de neuitat.
Mirea Manea cu trompeta sa magică a emoționat până la lacrimi sute de botoșăneni aflați la 1.500 de kilometri de casă.
Cu ocazia Zilei Naționale, Consulatul General al României de la Trieste, împreună cu Associazione Italo-Romena ”Danubio” și Associazione Romeni & Moldavi in Veneto, au organizat un concert colorat la propriu și la figurat în roșu, galben și albastru.
Din repertoriul prim-trompetistului Filarmonicii de Stat Botoșani nu au lipsit melodii definitorii pentru neamul românesc, precum ”Ciuleandra” și ”Noi suntem români”, care au ridicat în picioare românii cu dor de casă.
Unii au cântat alături de Mirel, alții s-au pus chiar și pe dansat.
Pe tot parcursul recitalului artistul botoșănean a performat având alături un tricolor.
”Cu ocazia Zilei Naționale a României, 101 ani de la Marea Unire, am avut această onoare și bucurie infinită de a susține un recital la Veneția. În inima Veneției, am cântat cât am putut de tare cu trompeta mea, Imnul României. Am înălțat aici tricolorul României împreună cu Imnul Național, promovând valorile noastre culturale și istorice”,
Mirel Manea, prim-trompetist Filarmonica de Stat Botoșani.
Aceasta a îndemnat românii prezenți la spectacol să se înveselească și să fie mândri sub drapel, dar să nu uite de jertfa celor mulți, prin care s-a făcut posibil ”ca noi să fim liberi și uniți”!
Printre invitați de gală s-au regăsit Cosmin Victor Lotreanu, consul general al României la Trieste, posesor al Meritului Diplomatic în Grad de Cavaler și Grigore Arbore Popescu, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică Veneția, cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene și Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios al României.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile