Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Pelerinajul în cinstea Sf. Cuvioasa Parascheva a început marți, pe 8 octombrie 2024, iar astăzi, 9 octombrie de la ora 20:00 va avea loc Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.
Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a dresat un cuvânt către pelerinii Sfintei Parascheva, potrivit doxologia.ro:
„Prin atitudinea lor, prin demersul lor, pelerinii ne arată că există încă oameni care-și asumă responsabilitatea de a gândi, de a decide și de a acționa în sensul botezului în care au fost botezați, în sensul și în direcția credinței pe care o mărturisesc.
Cu mila Domnului, cu iubirea Sa infinită pentru oameni și pentru lume, pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași a început și anul acesta. Creștini din toate colțurile țării, din țările învecinate, se-ndreaptă spre Iași. Se-ndreaptă spre Iași pentru a zăbovi o clipă în fața Sfintelor Moaște ale Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva cea multfolositoare și în curând în fața Sfintelor Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli.
Văzându-i, admirându-i, constatăm prin intermediul pelerinilor cât de multă credință au în inima lor unii oameni. Constatăm câtă foame de Dumnezeu există la noi și în lume. Câtă sete de absolut definește viața unora dintre noi…
Pelerinii constituie o lumină strălucitoare și, cu cât mai multă lumină în ei, cu atât mai multă lumină în noi și mai puțin întuneric în viață și în lume. Lumina din viața pelerinilor se arată în atitudinea lor smerită, în spiritul de jertfă, în curajul mărturisitor. Prin atitudinea lor, prin demersul lor, pelerinii ne arată că există încă oameni care-și asumă responsabilitatea de a gândi, de a decide și de a acționa în sensul botezului în care au fost botezați, în sensul și în direcția credinței pe care o mărturisesc.
Aceasta arată că orice rugăciune, orice cuvânt al Crezului, orice însemnare cu semnul Sfintei Cruci se cuvine să devină viață, adică acțiune și atitudine în conformitate cu cuvintele mărturisite, cu gesturile împlinite. Altfel, după cum mărturisește un părinte contemporan, suntem doar admiratori sau spectatori ai lui Hristos, nu prelungire a prezenței Sale în lume.
Dumnezeu, prin rugăciunile Sfintei Parascheva, Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Mucenic Pantelimon, să însoțească pașii pelerinilor spre Iași, să binecuvânteze prezența lor în fața sfintelor moaște, să binecuvânteze întoarcerea lor acasă cu bine, întăriți duhovnicește, mărturisind și altora cât de bun și cât de dulce este Domnul, arătat și trăit prin sfinții Săi.
Să avem parte de rugăciunile Sfintei Parascheva și ale Marelui Mucenic Pantelimon, să avem parte de rugăciunile lor pentru noi și pentru binele lumii.”
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Controale stricte pentru siguranță: Polițiștii cu ochii pe comercianții de materiale pirotehnice
Redacția Botoșăneanul
Dec 20, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile