Electro-Alfa Internaţional are de astăzi centru de cercetare-dezvoltare. În zona industrială a oraşului, undeva între CET şi fosta Textila, s-a construit o nouă clădire în cadrul proiectului „Dezvoltarea activităţii de cercetare-dezvoltare în vederea creşterii capacităţii de inovare şi competitivitate a SC Electro-Alfa Internaţional SRL”.
Totul nou pentru centrul de cercetare-dezvoltare, chiar şi unii angajaţi
După cum îi spune şi numele, proiectul finanţat prin
POS – Creşterea Competitivităţii Economice are ca obiectiv creşterea nivelului de inovare al companiei prin construirea unui Centru de Cercetare-Dezvoltare, achiziţionarea de echipamente şi aplicaţii informatice şi crearea de noi locuri de muncă. Până astăzi activitatea de cercetare-dezvoltare era înglobată în cadrul departamentului de proiectare al companiei, în timp ce noul centru este deja amenajat, dotat cu noi utilaje, beneficiari fiind 10 angajaţi actuali, dar şi alţi 15 care vor fi angajaţi întermen de cinci ani de la finalizarea investiţiei.
E proiect european, dar deocamdată compania a suportat toate costurile
Valoarea totală a proiectului este de 19,6 milioane de lei, din care contribuţia companiei se ridică la 12,6 milioane de lei, însă
Gheorghe Ciubotaru, directorul general Electro-Alfa Internaţional a arătat că, în realitate, bugetul a trecut de 20 de milioane de lei, adică peste 200 de miliarde de lei vechi şi că autoritatea de management nu a decontat până acum cheltuielile, toată investiţia fiind suportată de firmă.
Două clădiri cu laboratoare care imită condiţii atmosferice extreme
Aceasta este compusă din două imobile: o clădire parter plus etaj, care se întinde pe 833 mp, cu birouri şi laboratoare şi o alta de 552 mp care găzduieşte un atelier de prototipuri. Investiţia va permite firmei să îşi testeze toate produsele în tot felul de condiţii atmosferice, de la temperaturi extreme de frig până la arşiţă, de la praf şi până la mediu salin şi va reduce totodată distanţa dintre un proiect pe calculator şi punerea sa în practică. La inaugurare au participat, printre alţii, prefectul Costică Macaleţi şi primarul Ovidiu Portariuc, cărora li s-a şi dat cuvântul. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, nu a participat la inaugurare, probabil fiindcă este plecat din ţară.
[[galerie-foto]]
Revenim cu mai multe informaţii
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Spuma oraşului la celebrarea companiei Electroalfa – GALERIE FOTO