Inaugurare la Răchiţi cu test de răbdare, colinde cu chitară, atac la sărbătorile americanilor şi nervi de fost primar: "Eşti un nesimţit, d-le" - GALERIE FOTO & VIDEO
Moment inaugural în comuna limitrofă municipiului, Răchiţi unde primarul PSD, Gheorghe Iacob şi-a pus cocarda, a primit oaspeţii pe seamă care au venit să-i fie alături la tăierea panglicii, deputatul Tamara Ciofu şi Costică Macaleţi şi i-a invitat la şcoala gata făcută pentru aproximativ 100 de şcolari de pe raza localităţii.
"Răutăţi" cu lucrări oprite de fost primar nemulţumit de licitaţie
Acesta a fost de altfel primul obiectiv inaugurat la Răchiţi în prezenţa unor consilieri locali, fostul primar Vasile Adăscăliţei, cadre didactice dar şi copii.
„Reabilitarea a costat 8 miliarde, presupune reabilitarea şcolii care era plus extinderea băii interioare, a fost amenajată şi o bibliotecă şi tot ce mai este necesar într-o şcoală. Investiţia a început în 2011 şi a din nişte necunoscute s-a încetat lucrarea iar în 2012 pe 11 mai după ce am ieşit primar am demarat lucrări la şcoală. Anul acesta pe data de 15 septembrie elevii au intrat în şcoală nouă, modernă”, a explicat primarul Gheorghe Iacob. Procedurile de atribuire a contractului pentru reabilitarea unităţii educaţionale au fost demarate pe mandatul fostului primar iar gurile rele ar spune că acestea ar fi fost sistate din cauza firmei care ar fi ieşit câştigătoare şi care nu ar fi fost pe placul fostului ales.
Moment religios părăsit de copii
Odată lămurite aceste aspecte s-a trecut efectiv la etapele care trebuie urmate în astfel de momente oficiale şi anume la oficierea slujbei religioase de către patru feţe bisericeşti. Pioşi, de la copii la adulţi, în şir indian pe holul şcolii, fiecare a ascultat cu atenţie cuvântările preoţilor.
Spre final când s-a făcut sfinţirea sălilor deja mulţi dintre participanţi se foiau de pe un picior pe altul, mai ales copiii a căror răbdare este extrem de limitată. Au fost scoşi însă de pe holul şcolii întrucât deveniseră gălăgioşi la predica unuia dintre preoţii din Răchiţi.
"Să nu mai umblăm cu săint valentain"
Părintele Chiroşcă a fost decis să atingă toate subiectele fierbinţi care merită să fie dezbătute în astfel de momente şi cu aşa audienţă. De la importanţa Bisericii în rândul creştinilor, a şcolii până la facerea lumii, sau tradiţii care se pierd în negura vremii.
„Tradiţiile sunt întoarse, să nu mai umblăm cu Halloween-ul, să nu mai umblăm cu „săint valentain”, noi avem sărbătorile noastre, Dragaica şi toate celelalte sărbători româneşti. Nu vrem să altoim spiritul nostru pe alte rădăcini străine spiritului nostru naţional”, a fost o parte din predica preotului paroh. Verva care l-a cuprins în cuvântare l-a determinat pe părinte să piardă noţiunea timpului şi în ciuda semnelor făcute de primar care încerca să-i prindă privirea şi să-i ia microfonul, a iritării vizibile arătată din ce în ce mai evidente a oaspeţilor, preotul nu a renunţat până nu a spus tot ce a avut pregătit şi scris în idei pe o hârtiuţă. Totul în decurs de aproape o oră.
Macaleţi: Eu nu vă ţin decât jumătate de oră
Nu s-a putut abţine să glumească pe seama predicii prefectul Costică Macaleţi care de cum a luat microfonul a spus: „După emoţionanta predică a preotului Chiroşcă eu nu am să vă ţin decât jumătate de oră, haideţi mai aproape ca să ştiu sigur că nu plecaţi”, a spus prefectul stârnind hohote de râs.
În continuare, reprezentantul Guvernului în teritoriu a vorbit despre importanţa şcolii în viaţa semenilor. „Iată că sfinţim un locaş de învăţământ aici unde toţi ne aducem copiii, nepoţii să înveţe primele litere, să înveţe să fie oameni. De aceea vin cu bucurie la astfel de inaugurări, la astfel de sfinţiri, vreau să le mulţumesc prea-cucernicilor părinţi, să mulţumesc primarului pentru osteneala de care a dat dovadă pentru terminarea acestei şcoli, corpului didactic de la şcoala Răchiţi. Vreau să vă spun că şi primarul şi consilierii locali şi viceprimarul au fost de nenumărate ori la Prefectura Botoşani, la CJ pentru a cere fonduri ca această şcoală să fie un dar de Moş Nicolae pentru copii”, a mai spus prefectul. [[banner]]
Singura care pare-se să se fi inspirat din predica preotului a fost deputatul Tamara Ciofu care de asemenea s-a adresat celor prezenţi pentru a le spune câteva cuvinte.
„Cred că ar trebui să mă inspir din frumoasa cuvântare a părintelui. Aş putea spune că este un timp pentru fiecare lucru şi există oameni pregătiţi să îndeplinească aceste lucruri. Şi poate nu întâmplător acest dar care vine de Sfântul Nicolae este parcă pregătit de Dumnezeu să bucure copiii, cadrele didactice pentru că învaţă într-un singur program, copiii nu vor fi stresaţi, nu vor fi chinuiţi în două ture şi procesul de învăţământ va fi unul firesc”, a declarat deputatul Tamara Ciofu. Spre deosebire de prefect, parlamentarul a apreciat eforturile depuse de primar şi consilieri la reabilitarea unităţii de învăţământ prin numeroasele drumuri făcute de această dată…. la Bucureşti.
Colinde abandonate de oaspeți
Când pomelnicul de mulţumiri fiind gata, oaspeţii îmbrăcaţi şi cu fularele la gât, aproape îmbulziţi spre ieşire, un semn din partea gazdelor i-a oprit întrucât în program au fost introduşi mai mulţi copii însoţiţi de un profesor cu o chitară care au intrat deja în atmosfera de Crăciun şi au început să colinde. Momentul lungit asemenea celor anterioare chiar a pus la încercare răbdarea celor prezenţi care, deja la a treia colindă, au abandonat misiunea şi ai ieşit lăsând elevii să cânte în continuare.
"Eşti un nesimţit, d-le"
Toată suflarea s-a îndreptat astfel spre blocul de garsoniere din centrul comunei unde din banii Primăriei a fost reparat acoperişul şi s-a efectuat şi partea de izolaţie termică. Prefectul a ajuns prima cu Touareg-ul de serviciu, primarul cu câţiva consilieri pe jos. Până să ajungă toată lumea, unul dintre salariaţii Primăriei a legat panglica inaugurală şi a pregătit foarfecii. În spatele lui, invitaţii locali încercau să prindă un loc cât mai bun pentru a urmări evenimentul astfel că s-a ajuns ca un profesor să se calce cu fostul primar Vasile Adăscăliţei: „D-le ai pretenţia că eşti profesor, poartă-te civilizat”, i-a reproşat cu năduf fostul ales care a primit în schimb nişte şcrâşnete din dinţi. „Eşti un nesimţit, d-le”, a răbufnit Adăscăliţei refulând astfel din cauza emoţiilor ţinute în frâu.
În mai puţin de cinci minute s-a trecut la tăierea panglicii de primar, deputat şi prefect, s-a aplaudat câteva secunde după care evenimentul a fost închis în mod oficial.
Gabriela ERDIC CITEŞTE:
Bloc şi şcoală inaugurate la Răchiţi cu prefect şi deputat - FOTOGALERIE [[galerie-foto]]