Inaugurare la SOCAR cu oficiali, limuzine de lux şi afacerişti – FOTOGALERIE
Pleiadă de oficiali la acţiunea de inaugurare a staţiei de carburanţi care aparţine companiei azere SOCAR, luni 31 octombrie 2011. Prezent la eveniment a fost şi presedintele SOCAR, Rovnag Abdullayev care a tăiat panglica inaugural împreună cu primarul Cătălin Flutur.
La această acţiune a fost prezent evident şi prefectul Cristian Roman dar şi mai mulţi şefi de instituţii locale sau oameni de afaceri din Botoşani. Staţia de pe strada Independenţei care a devenit funcţională încă din vara acestui an, a fost animată în cursul zilei de luni de oficialii prezenţi care au făcut un tur al benzinăriei, însoţiţi de preşedintele SOCAR. Accesul ziariştilor a fost restricţionat în incinta acesteia.
După scurta vizită în incinta staţiei, oficialii prezenţi s-au urcat în limuzinele de lux şi au părăsit zona, urmând ca în după amiaza acestei zilei să susţină o conferinţă de presă la un hotel din zona central a municipiului. (G.E.)