Este un plan minuţios de atragere a cât mai multe voturi în care s-au înscris tot felul de acţiuni, de la veritabilul viol politic reprezentat de ordonanţa care permite traseismul politic - un fel de măi băieţi 45 de zile bateţi, rupeţi, violaţi, că după aia iar nu mai aveţi voie - şi până la proiectele de stadioane futuriste lansate fix prin Oltenia, unde dragostea pentru fotbal arde mai tare decât oriunde în România.
La Botoşani aproape că nu a rămas zi în care să nu se mai lanseze câte o gogoaşă electorală. Vineri, PSD-iştii tocmai au anunţat nu ştiu ce plan prin care dau locuinţe tinerilor ce se întorc din străinătate. Cât tupeu şi câtă inconştienţă poţi să ai ca să făgăduieşti aşa ceva într-un oraş în care colegul tău primar a promis 1.044 de locuinţe şi în afară de bidineaua turnată alături de sex-simbolul de la malul mării nu s-a mai pus o cărămidă?
CITEŞTE ŞI:
Când amanta de la judeţ devine nevastă. În concediu…
După ce au „rezolvat-o” cu tineretul, au trecut la pensionari. După iniţiativa de-o rară umilinţă cu trei mici (parcă şi-o bere) la preţ redus la un Summer Fest, acum edilul promite câte 100 de lei pensionarilor cu venituri de sub 700 de lei. Lăsând la o parte că şi gogoriţa asta, intitulată pompos „Respect pentru pensionari”, ca de altfel majoritatea tuturor celorlalte, ar urma să fie aplicată din 2015, adică
mai vedem noi după prezidenţiale, rămâne întrebarea: cum de îi împuşcă respectul, gratitutudinea, atenţia, dragostea, plecăciunile în faţa pensionarilor taman în campania electorală?
Iar tot planul ăsta cu promisiuni este împletit cu pseudo inaugurări. Marţi, prefectul Costică Macaleţi, cred că cel mai roşu „prim reprezentant” din istoria judeţului, de-a dreptul sfidător prin apariţiile sale la sediul PSD atunci când ştie că sunt jurnaliştii acolo (un fel de mi se rupe-n chiloţi de legea care-mi interzice să fac politică şi vreau să ştiţi asta, că mi se rupe), a participat la inaugurarea unei alimentări cu apă de 1,5 milioane euro la care nu a avut nici un merit. Bine, asta nu l-a oprit s-o pună repejor de-un comunicat şi să încerce să confişte şi inaugurarea asta.
VEZI ŞI:
Şefimea de la judeţ la o inaugurare de 1,5 milioane euro: 7 ani? La cât durează la noi o investiţie ai făcut-o foarte repede – GALERIE FOTO
Tot la o inaugurare a chemat marţi presa şi primăretele de la municipiu. Acum să nu vă imaginaţi că s-a făcut unul dintre bazinele alea de la Cornişa care erau promise că vor fi gata prin vara ce tocmai a trecut sau că a asfaltat nu ştiu ce stradă. Nu! După ce, pe aceeaşi strategie de sorginte bolşevică, a confiscat inaugurarea nocturnei, edilul nu prea mai are ce inaugura. La parlamentarele din 2012 a mai dat nişte locuinţe făcute în mandatul lui Flutur, acum a rămas şi fără alea. Aşa că marţi primarul Ovidiu Portariuc a chemat toată presa la tăierea panglicii la o... şarpantă. Da oameni buni, o şar-pan-tă. Într-un municipiu cu peste 100.000 de locuitori singura chestie pe care edilul şef a găsit să o inaugureze în campania pentru prezidenţiale este o şarpantă, o "investiţie" pentru care nici măcar un primar amărât de pe malul Prutului nu-şi permite să organizeze o festivitate. În ritmul ăsta aşteptăm inaugurarea parcării revopsite din Piaţa Revoluţiei, a farului spart de la maşina Primăriei şi, de ce nu, poate se găseşte şi un ceas cu cuc numai bun de inaugurat.
CITEŞTE ŞI:
Primarul vrea respect și recunoștință pentru pensionari cu 100 de lei pe an
Sau poate se inaugurează şi noua prelungire a contractului cu HSR, că tot n-au trecut decât vreo doi ani şi patru luni de când au preluat juniorii municipiul şi se băteau cu pumnul în piept că reziliează ei ţac-pac contractul.
Bine, asta dacă vă dă voie Ghiorghiţă...
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Dreptul (vice)primarului de a fi curvă