Consilierii locali dezbat joi o nouă rectificare a bugetului municipiului. Asemenea precedentei şi aceasta este pozitivă şi vizează introducerea la venituri a 581.000 de lei. Cea mai mare parte din această sumă provine din rambursări efectuate pentru proiectele derulate prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Dar aceasta nu este singura sursă de suplimentare a veniturilor.
„S-au încasat în contul bugetului local sume aferente secţiunii de dezvoltare a bugetului local, respectiv sume din valorificarea bunurilor, vânzarea locuinţelor, depozite speciale pentru construcţii de locuinţe”, se arată în
raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre. Banii încasaţi în plus ar urma să fie direcţionaţi exclusiv spre secţiunea de dezvoltare. Astfel, dacă proiectul va trece în forma elaborată de executiv, mai mult de jumătate din sumă va fi direcţionată spre cheltuieli de capital din sănătate, iar o altă parte importantă va fi repartizată la capitolul „locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”. Pe 29 aprilie Consiliul Local a aprobat o altă rectificare bugetară pozitivă, de 7,1 milioane de lei.