Deputatul Liliana Mincă este noul președinte al Delegației Parlamentului României la ICE. Marţi, parlamentara a fost aleasă Președinte al Delegației Parlamentului României la Inițiativa Central – Europeană, Dimensiunea parlamentară ICE.
România a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre ale Iniţiativei. Iniţiativa Central Europeană (ICE) este o formă flexibilă de cooperare regională care reuneşte 9 state membre UE şi 9 state ne-membre UE. Printre obiectivele ICE se află consolidarea cooperării dintre statele membre şi nemembre UE (dintre 18 state membre ICE, jumătate sunt state membre UE), întărirea cooperării şi a relaţiilor de bună vecinătate, promovarea cooperării în domeniile protecţiei mediului, turismului şi agriculturii şi promovarea proiectelor culturale în vederea consolidării contactelor people-to-people, a cunoaşterii specificului cultural al fiecărui stat membru. Funcţionarea ICE este asigurată prin trei dimensiuni principale: guvernamentală, parlamentară și antreprenorială.
CITEŞTE ŞI:
Senatorul Federovici merge în Ungaria să dezbată diversitatea