Cu patru luni înainte de alegerile parlamentare, 23 de senatori şi deputaţi de la PSD, PNL şi independenţi au depus, la Camera Deputaţilor, o propunere legislativă potrivit căreia primarii vor putea să îşi angajeze, în limita numărului maxim de posturi disponibile, un consilier personal pe probleme de diaspora, pentru a menţine legătura cu românii care trăiesc în afara ţării.
Astfel, primarii oraşelor, municipiilor, ai municipiilor reşedinţă de judeţ, primarul Bucureştiului precum şi fiecare dintre primarii primăriilor de sector din Bucureşti pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, la cabinetul primarului, compartiment distinct format dintr-un consilier personal pentru relaţia cu diaspora, membru al cabinetului primarului.
Potrivit iniţiatorilor, prin propunerea legislativă se doreşte ”o legătură extrem de strânsă între românii de pretutindeni şi România, dar şi o implicare directă şi continuă în dezvoltarea ţării noastre”.
”Diaspora este parte integrantă a României, iar românii din afara graniţelor ţării nu aşteaptă lucruri diferite faţă de ceea ce aşteaptă românii din România. De aceea, implicarea diasporei în reorganizarea valorilor sociale, schimbarea mentalităţilor şi asumarea pro-activă a realităţilor din ţară este esenţială, mai ales printr-un proces de implicare directă”, spun parlamentarii, potrivit news.ro
Proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor în data de 1 septembrie, forul decizional în acest caz fiind Senatul. Propunerea legislativă este semnată de 23 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL şi neafiliaţi.
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile