Autoritățile par să nu mai facă față la numărul mare de cazuri de ilegalitate care apar peste tot în oraș. Probabil că dacă s-ar efectua un control de amploare, polițiștii de la inspecția în construcții ar fi uimiți de rezultate. Și nu doar ei.
Un exemplu se desprinde din această idee și vizează clădirea Modarom din Botoșani construită în vremea comuniștilor și care, în istoria recentă a fost îmbunătățită cu o rampă de acces pentru persoane cu handicap, așa cum prevede Legea.
Inspectorii de stat au efectuat un control și au constat că această lucrare a fost făcută fără autorizație.
„Societatea „Înfrățirea”, cooperativă meșteșugărească a construit o rampă pentru persoane cu handicap și o supraînălțare prin betoane a podestului de acces către scări și rampă, fără a deține autorizație de construire, fapte contrare prevederilor art. 1 din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, conform căruia executarea lucrărilor de construcții este permisă numai în baza unei autorizații sau de desființare emisă în condițiile legii”,
Raport Inspectoratul Județean de Construcții (IJC) Botoșani
Verificările au fost făcute urmare a unei petiții depusă la această instituție de prietenii lui Sergiu Lozneanu, botoșăneanul care a căzut în cap peste balustrada mult prea mică și care a decedat la spital.
Petiția a fost înregistrată în 21 martie 2018.
Inspectorii în construcții apreciază că înălțimea balustradei este variabilă pe toată zona accesului, având înălțimi aproximative cuprinse între 90 – 53 cm, aceasta fiind realizată odată cu clădirea principală în baza normativelor în vigoare la data construirii, adică 1 martie 1986.
Și pasează responsabilitatea la Primăria Botoșani.
„Prin procesul verbal din 25 aprilie 2018, IJC Botoșani a dispus Primarului Municipiului Botoșani luarea deciziei de menținere sau defiinare a lucrărilor executate fără autorizație de construire la adresa mai sus menționată, respectiv comunicarea către proprietar a deciziei luate în vederea intrării în legalitate în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, pentru a fi prevenite eventuale accidente s-a dispus proprietarului restricționarea accesului cetățenilor în zona parapetului”,
Raport Inspectoratul Județean de Construcții (IJC) Botoșani
Botoșănenii care au depus petiția au rămas stupefiați de măsurile luate de proprietarii clădirii Modarom pentru securizarea clădirii.
„Ce măsuri "drastice" au luat cei din conducerea societății Înfrățirea după ce Inspectoratul în Construcții i-a găsit vinovați de încălcarea legii deoarece nu au avut autorizație de construcție a rampei și i-a obligat să desființeze acea rampă sau să intre în legalitate cu ea și i-a obligat și să restricționeze accesul cetățenilor în zona parapetului. Din păcate după cum puteți vedea aceștia au înțeles cu totul altceva și au improvizat dintr-o sfoară, o bandă colorată și un bidon cu apă o panaramă de tot râsul de zonă de protecție, vezi Doamne, care nu poate fi excaladată. Mai mult decât atât bidonul de apă putea să dispară oricând pentru că după cum știți de 2 zile nu a existat apă în oraș”
Spune Cornel, unul dintre prietenii lui Sergiu Lozneanu
În procesul verbal nu este specificat dacă inspectorii în construcții au aplicat vreo sancțiune.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024