Din motive religioase și de conștiință un alt spital din regiunea Moldovei refuză întreruperile de sarcină.
Ginecologii de la Spitalului Judetean de Urgentă Vaslui efectuează doar întreruperile de sarcină atunci când viața pacientei este pusă în pericol, urmând astfel exemplul colegilor din Botoșani și de la alte spitale din țară. Cabinetele particulare însă nu par a se ralia acestei decizii a medicilor din instituțiile de stat.
„Nu se mai fac întreruperi de sarcină la cerere în spital pentru că nu mai vor medicii. În ceea ce privește activitatea de la cabinetele particulare nu știu ce să vă zic, dar în spital nu se mai fac. Cadrele medicale au luat această decizie din motive ce țin de empatie, de milă, care probabil pornesc și dintr-o convingere religioasă”, a declarat Ana Rinder, managerul Spitalului Judetean de Urgentă Vaslui, pentru Libertatea
Și medicii ginecologi de la Spitalul Județean de Urgentă Botoșani refuză să mai facă întreruperi de sarcină, iar acestora li s-au alăturat colegii lor din Focșani, Arad, Timișoara, Cluj Napoca și Craiova. Medicii de la Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Focşani şi cei de la Spitalul din Adjud refuză și ei să mai facă întreruperi de sarcină la cerere, dacă nu există un motiv medical întemeiat.
Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri,ceea ce înseamnă că aproape jumătate din copiii concepuți sunt avortați,o rată de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene. O statistică îngrijorătoare arată că tara noastră ocupă locul al doilea în lume ca număr de avorturi raportat la populația actuală. În perioada 1958-2016 au fost făcute 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, fată de o populație de 19.760.000 la 1 ianuarie 2017. Doar Rusia ne depășește în acest clasament mondial.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024