După ce la finalul lunii ianuarie au refuzat să rectifice bugetul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ecoproces”, în prima săptămână din februarie primarii au votat fără nici un vot împotrivă şi cu o singură abţinere ceea ce respinseseră pe 25 ianuarie.
Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) s-a întrunit o dată miercuri, pe la 12:00, însă nu a avut cvorum, aşa că s-a făcut o nouă convocare urgentă pentru ora 13:00. Chinuit s-a reuşit adunarea numărului necesar de primari, 53, pentru ca şedinţa să fie statutară.
Cu excepţia primarului de Dângeni, Cătălin Rotundu, care s-a abţinut, toţi ceilalţi au votat pentru majorarea bugetului în aşa fel încât şi aparatului propriu de la „Ecoproces” să i se acorde de la 1 februarie majorarea salarială prevăzută de OUG 2/2017. Primarii respinseseră iniţial proiectul de hotărâre deşi Consiliul Judeţean îşi asumase, ca şi în cel nou, să suporte integral diferenţa de 76.800 de lei pentru asigurarea fondurilor necesare creşterii lefurilor.
Pentru a-i îmbuna, angajaţii de la „Ecoproces” au adus apă şi cafea la şedinţă, pe care le-au luat înapoi imediat după ce s-a votat proiectul.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024