Coşmarul sistării apei este unul care pentru locatarii unor blocuri din municipiul Botoşani nu a încetat nici până la această oră. Oarecum paradoxal, se înregistrează încă probleme cu furnizarea în zona industrială a oraşului.
Unii botoşăneni care locuiesc undeva în apropiere de Electroalfa, mai exact pe Calea Naţională 9, se plâng că nu beneficiază de apă nici marţi seară. Şi aceasta în condiţiile în care SC Nova Apaserv SA a promis repunerea în funcţiune a sistemului duminică la ora 6:00.
“Nu avem nici în acest moment apă. Aveţi vreo informaţie dvs.? Poate ştiţi când vom avea apa. Am înţeles de la vecini că nu ar fi deloc în cartier”, este o sesizare primită de redacţia Botoşăneanul, prin care ni se cere să atenţionăm autorităţile.
Prefectul Dan Nechifor, care este şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a explicat la amiază, citându-l pe Gabriel Cîrlan, directorul general al SC Nova Apaserv SA, că “întârzierile apărute au fost cauzate de consumul foarte mare, dată fiind şi căldura de afară. Dacă am fi fost în sezonul rece, reluarea alimentării cu apă s-ar fi făcut mult mai repede”. (S.B.)
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024