Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat marți după-amiază că față de cele trei persoane s-a decis luarea măsurii controlului judiciar.
În cauza mediatizată prin comunicatele 1148/VIII/3 din 13 decembrie 2023 și 1150/VIII/3 din 14 decembrie 2023, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada 2018-2023, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații:
Mirela Titiliuc, la data faptelor asistent-șef în cadrul Secției Boli Infecțioase Adulți aparținând Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită,
Anca Surugiu, la data faptelor asistent coordonator în cadrul Secției Camera de Gardă Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pentru săvârșirea a infracțiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
Claudiu Anichei, la data faptei angajat în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pentru săvârșirea a infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2020-2022, inculpații Titiliuc Mirela, Surugiu Anca și Anichei Claudiu, ar fi deținut diferite calități în cadrul comisiilor de examinare înființate la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pentru ocuparea unor posturi de electrician, muncitor necalificat supraveghere bolnavi psihici periculoși, asistent medical debutant pe durată determinată și infirmier.
În acel context, inculpații Surugiu Anca și Anichei Claudiu ar fi furnizat unor candidați subiectele stabilite de comisie, ce urmau să fie date la probele de concurs, în scopul facilitării promovării acestora, prin obținerea unei note minime, respectiv nota 7,00.
În aceleași împrejurări, inculpatele Titiliuc Mirela și Surugiu Anca ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la alți candidați bunuri și sume de bani cuprinse între 500 lei și 10.000 lei.
Ulterior, ca urmare a „ajutorului” oferit de inculpați, toți candidații au promovat concursurile la care s-au înscris.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată) și să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.
Inculpaților Titiliuc Mirela, Surugiu Anca și Anichei Claudiu li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
a transmis DNA
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024