Doi botoșăneni plecați la muncă într-un orășel din Germania au murit în noaptea de luni spre marți, după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Zeci de echipaje de la pompieri și salvări au sosit la fața locului pentru a interveni, însă, din păcate, pentru cei care se aflau în mansarda casei nu s-a mai putut face nimic.
Începutul de săptămâna a fost unul groaznic pentru mai multe persoane care se aflau în casa unde a izbucnit incendiul, dar și pentru cele care locuiau în împrejurimi. Totul s-a petrecut după miezul nopții atunci când s-ar fi auzit o bubuitură, urmată mai apoi de flăcări, care s-au extins cu repeziciune la acoperișul imobilului. Alarmați, vecinii din zonă au chemat ajutoare. Astfel, echipaje de pompieri și autosanitare s-au deplasat pe aleea unde s-a produs nenorocirea și au reușit să evacueze câțiva locatari. Din păcate, ajungând la mansardă, salvatorii au descoperit patru persoane decedate, printre care și doi bărbați din Botoșani. Din câte se pare, în incident ar mai fi fost implicat încă un botoșănean angajat în domeniul transpoturilor, care a reușit să se salveze la timp din ghearele flăcărilor.
Informațiile privindu-i pe cei trei botoșăneni care au fost implicați în incendiu, au fost confirmate și de comisarului şef Viorel Gaidur din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Botoșani, care a declarat că tânărul care a scăpat cu viață a suferit răni la nivelul membrelor inferioare.
”A avut loc un incendiu. Nu se știe cauza, au decedat două persoane din Botoșani, unul din Focșani și unul din Vâlcea”, a mai spus șeful de la Pașapoarte.
Potrivit presei centrale, tânărul din Focșani care se afla în mansarda clădirii, în momentul în care acoperișul a fost cuprins de flăcări nu s-a mai putut salva. Acasă, la Dumitrești, toată lumea e șocată de ceea ce s-a întâmplat. Iubita tânărului e sfârșită de durere. Ca o coincidență sinistră, ea a postat pe Facebook, în urmă cu 3 săptămâni, un fragment din cartea “Fluturi” de Irina Binder, care sună ca o premoniție sumbră: “Viața nu te întreabă niciodată dacă eşti pregătit sau nu de o nenorocire. Nu îți dă niciun preaviz şi nici un avertisment înainte să te surprindă cu un necaz, care să-ți prăbuşească întreg universul.Nu te întreabă dacă e prea devreme sau prea târziu, nici dacă e corect sau nu. Nu te întreabă dacă vei suporta sau nu, nici dacă eşti pregătit sau nu ca să pierzi tot ce ai”, se arată pe vrancea24.ro. Poliția din Germania investighează mai multe piste, dar nu există nici o dovadă că incendiul ar fi fost pus intenționat. Despre cel de-al doilea botoșănean care a murit în Germania deocamdată nu sunt informații clare.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024