Tânărul a plasat banii de mită în asigurarea mașinii și a sperat ca polițiștii să îi ia.
Luni, 3 iulie 2023, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Botoșani, au oprit un conducător auto, întrucât acesta a efectuat viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers și pentru faptul că nu purta centura de siguranță.
Într-un comunicat transmis de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani se manționează care sunt împrejurările în care șoferul în vârstă de 23 de ani, a plasat în asigurarea autoturismului suma de 100 de euro, formată din două bancnote în cupiură de 50 euro, pentru ca organele de poliție să nu dispună măsurile legale pentru abaterile constatate.
Agenții de Poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante în aproximativ 15 minute de la momentul sesizării, cercetările fiind continuate, în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024