FC Botoșani nu este singurul club care a reacționat în urma deciziei comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor sportive prin care întreaga sumă de 1 milion de lei prevăzută în buget a fost repartizată Asociației Club Sportiv Magnum.
Oficialii Clubului Sportiv Dante Botoșani împărtășesc în bună parte punctul de vedere al omologilor roș-alb-albaștri.
Formația patronată de omul de afaceri Victor Mihalachi a depus la Primăria Botoșani proiectul ”Botoșaniul - Izvor de sportivi de performanță” prin care a solicitat 218.922 de lei.
Inițial, proiectul a fost respins pe motiv că nu ar fi eligibil. Dante a depus contestație, care i-a fost admisă, astfel încât a intrat în faza de evaluare a ofertelor, unde a primit însă doar 48,4 puncte.
Ca atare, asemeni tuturor celorlalte cluburi cu excepția Magnum, nu i s-a alocat vreun leu.
”Nu e normal! Și eu am o echipă profesionistă care a terminat pe 6 în Liga 3, într-o serie foarte puternică, cu Suceava, cu Rădăuți, cu Piatra Neamț (...). Eu nici nu cunosc echipa asta de handbal, n-am văzut nici un meci, n-am auzit de Mag-num, Club Sportiv Magnum. Eu n-am urmărit-o niciodată, n-am auzit pur și simplu. Poate am și trecut cu vederea, dar eu n-am auzit. Eu am avut Dorohoiul din Liga 5, Liga 4, Liga 3, Liga 2, adică am făcut ceva. Și cu Dante la fel, am luat-o din Liga 5, am promovat în Liga 4, apoi în Liga 3”,
Victor Mihalachi, finanțator Clubului Sportiv Dante Botoșani.
Businessmanul din construcții a arătat că, ținând cont de performanțe, ar fi trebuit alocată o bună parte din fonduri la FC Botoșani și apoi finanțate măcar parțial și celelalte cluburi.
A menționat că, pentru clubul pe care îl patronează, dorea ca din banii municipalității să achiziționeze mingi, treninguri și alte echipamente și să motiveze în acest fel tineri pe care îi crește de la 10 ani.
”Am rămas perplex”, a spus Victor Mihalachi despre decizia comisiei de evaluare. A pronunțat cuvântul ”parandărăt” cu gândul la reglarea unor finanțări din campania electorală de anul trecut și asemeni lui Valeriu Iftime crede că responsabil de decizia de atribuire unidirecțională a banilor este de fapt primarul și nu comisia: ”Nu poate să conducă Primăria cum conduce mașina”.
Viceprimarul Bogdan Buhăianu, președintele comisiei de evaluare a proiectelor sportive, a precizat că aceasta este o rundă de finanțare pe care Primăria Botoșani o face în premieră și că programul obișnuit de sprijin financiar pentru asociațiile din cultură, social și sport, derulat la Botoșani de mai bine de un deceniu, urmează să fie lansat în curând. Iar acolo cluburile sportive, inclusiv FC Botoșani și Dante, vor avea posibilitatea să depună din nou proiecte pentru a obține finanțări.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024