Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în acest caz.
Luni 20 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Avrămeni, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Dramă într-o familie din Botoșani: Bărbat ajuns la Urgențe după ce a încercat să se sinucidă
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Un șofer din Botoșani a băgat în spital un motociclist: CUM s-a produs accidentul de la Verești
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ASTĂZI: Misiune altfel pentru pompieri, au plantat copaci la Cordăreni
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile