La Cătămărăşti Deal din comuna Mihai Eminescu şi Văculeşti, două focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit vegetaţia uscată de pe circa 18 hectare.
Intervenţia promptă a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani a prevenit extinderea flăcărilor la clădirile din apropiere, fiind salvate bunuri materiale în valoare de peste 640.000 lei.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.
”Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. ”, se arată în comunicatul de presă trimis de ISU Botoșani.
Sfaturi de la pompieri!
Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderReamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
-obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia
mediului;
-informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de
urgenţă;
- realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării
focului.
CITEȘTE:
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile