Incendiul s-ar fi declanșat în urma unui scurtcircuit.
Un afacerist din localitatea Plugari s-a convins, noaptea trecută, de utilitatea sistemului automat de detecție și semnalare a unui incendiu. Montat în magazinul deținut de bărbat la parterul unui bloc, acesta s-a declanșat în momentul în care o masă a fost cuprinsă de flăcări.
Alarma a fost dată la miezul nopții. La caz s-au deplasat pompierii militari de la Punctul de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Plugari.
Aceștia au constatat că ardea o masă din plastic, cu degajări mari de fum, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interiorul magazinului. Incendiu a fost stins în limitele găsite.
Întur-un comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situașii de Urgență se menționează că cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă să:
Vă reamintim faptul că, intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum și de gaz.
La nivel național, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite, iar locuințele în care s-au petrecut incidentele și cele ale vecinilor au fost distruse.
Fiți responsabili și instalați astfel de detectoare în locuința dumneavoastră! Acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, vă puteți salva viața și locuința!
Testați periodic detectorul de incendiu și verificați funcționarea bateriilor!
(Sursa foto - Ochiul Sufletului Meu)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile