Pompierii voluntari au ajuns primii la fața locului.
Casa unui localnic din comuna Cristești a fost afectată de un incendiu generat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Proprietarul a supraîncălzit soba în ultimele ore. Căldura radiată de coșul de fum a aprins materialele combustibile din care este construit acoperișul casei ( bârne, astereala, grinzi). Puțin înainte de ora 12.00 a observat fum în podul casei și a solicitat ajutor de la pompieri.
La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala cu apa și spuma, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, cu o autospeciala cu apa și spuma. Primii care au ajuns la fata locului au fost pompierii voluntari. Incendiul a fost stins în limitele găsite de salvatori.
Totodată, a fost înlăturat pericolul de explozie din casa fiind scoasă o butelie.
Flăcările au distrus aproximativ 15 mp din acoperiș.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care ar putea să apară la exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum, vă reamintim câteva măsuri de prevenire:
- verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- nu supraîncălziţi sobele;
- montați pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;
- nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul și nu lăsați uşa de la focar deschisă;
- nu aprindeți focul cu benzină;
- stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024