Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat astăzi să intervină pentru stingerea unui incendiu, izbucnit într-un garaj de pe Aleea Ghiocelului, puţin înainte de ora 09.00. La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
Maşina a scăpat
La sosirea gărzii de intervenţie ardeau bunurile din interiorul garajului şi o parte din acoperiş, existând pericolul ca incendiul să se extindă, atât la alte patru garaje din zonă, cât şi la şase autoturisme aflate în parcarea din apropiere. Pompierii au intervenit concomitent pentru localizarea şi stingerea incendiului, evacuarea autoturismului, parcat în garajul cuprins de flăcări, a maşinilor parcate în celelalte garaje, dar şi a celor aflate în parcare şi protejarea construcţiilor din vecinătate.
Frigiderul şi TV-ul nu
Pompierii au scos din garaj şi o butelie de aragaz, înlăturând astfel pericolul de explozie. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit nouă pompieri, timp de aproape jumătate de oră. Au ars un frigider, un televizor, un calculator, un flex, articole de îmbrăcăminte şi cca. 15 m.p. din acoperiş, pagubele fiind estimate la cca. 3.500 lei. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de 200.000 lei.
CITEŞTE ŞI:
Alimentare sau reparaţii auto în garajele de 3 lei ale botoşănenilor