Un băiat de șapte ani din satul Cucuteni, comuna Durneşti, a incendiat din joacă adăpostul de animale din gospodăria unui vecin.
Incendiul s-a produs miercuri, în jurul amiezii. Speriat că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat la ora 14.25. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea adăpostul de animale, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la alte construcţii din gospodărie. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit zece pompieri militari şi voluntari, mai bine de o oră. Pagubele au fost estimate la circa 2.500 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 30.000 lei. Anul trecut, 28 din cele 426 de incendii produse anul trecut pe raza judeţului Botoşani au fost generate de jocul copiilor cu focul.
”ISU Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete)”
- comunicat ISU Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
RAR calmează șoferii cu mașini mai vechi de 15 ani: Să ignore mesajele alarmiste
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile