Mai multe case, depozite de materiale de construcții și lemnoase, dar și un service de dezmembrări auto din zona Cornișa, de la marginea municipiului Botoșani, au fost în pericol din cauza unui incendiu de vegetație uscată.
Flăcările s-au extins cu repeziciune pe aproximativ zece hectare din cauza vântului care sufla cu putere. Mai mulți localnici din zona au sunat la pompieri după ajutor. Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, au ajuns la fața locului în cel mai scurt timp, și au reușit să localizeze incendiul înainte de a produce pagube materiale.
În sprijinul forțelor de intervenție, au venit și mai mulți muncitori din zonă care au intervenit cu lopeți, dar și cu buldoexcavatoare.
Pompierii încă sunt la fața locului si intervin pentru stingerea focarelor. Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele, dar și viața cetățenilor. Totodată, le reamintim faptul că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024