Un pensionar din Mihălăşeni a rămas fără casă după ce aceasta i-a ars din temelii în seara zilei de marţi. Nefericitul eveniment a avut loc în satul Slobozia care este arondat comunei menţionate.
Intervenţia pompierilor, întârziată de drumurile foarte proaste din comună, nu a mai putut salva imobilul.
Flăcările ieşeau atât prin acoperiş, cât şi prin geamuri, dând naştere unor imagini teribile.
În casă locuia un bătrân care, în ciuda incendiului de proporţii, a reuşit totuşi să se salveze.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs în urma unui scurtcircuit.
La operaţiunile de stingere au participat trei echipaje de la gărzile de intervenţie Ştefăneşti, Truşeşti şi Săveni, grupa operativă a ISU Botoşani, precum şi pompieri voluntari din comună.
Drumul greu accesibil i-a determinat pe pompieri să întindă linii de furtun pe circa 200 de metri.
Plan B la Memorialul Ipotești, o expoziție propusă de doi artiști din Cluj
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
O tânără actriță din Botoșani cooptată într-un serial de succes
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile