Pompierii s-au luptat mai bine de o oră cu flăcările care s-au extins din cauza vântului puternic.
Un autoturism parcat lângă un lan de grâu a luat foc în această după amiază, pe raza comunei Mihai Eminescu. Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins cu repeziciune la cultura de cereale, iar proprietarul autoturismului a cerut imediat ajutorul pompierilor.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani se menționează că la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă. Când pompierii au ajuns la fața locului, flăcările cuprinseseră o parte din lanul de grâu și exista riscul să se extindă la fondul forestier din apropiere. Intervenția s-a dovedit a fi extrem de dificilă din cauza vântului foarte puternic. După mai bine de o oră de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să lichideze toate focarele.
Cauza probabila a izbucnirii incendiului o constituie scurtcircuitul la instalația electrică a autoturismului, care a dus la aprinderea vegetației uscate din jur.
Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile