Luni, 22 ianuarie, constructorii botoșăneni care vor realiza consolidarea seismică și reabilitarea energetică a clădirii „Elena Doamna”, în care va funcționa Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor (SPCEP), au primit ordinul de începere a lucrărilor.
Reabilitarea clădirii este un proiect foarte important pentru care Consiliul Județean a accesat finanțare europeană din PNRR de peste 800.000 de euro. De asemenea, din bugetul propriu Consiliul Județean Botoșani asigură o cofinanțare de aproximativ 281.000 de lei.
„Clădirea nu mai este folosită de foarte mulți ani și se află într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care am atras o finanțare importantă din PNRR pentru a o reabilita și transforma într-un sediu modern pentru Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor. La finalul reabilitării, aici va fi mutată și arhiva fizică a SPCEP, care are în păstrare 32.000 de registre de stare civilă cu 2,8 milioane de acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces, divorț, acte speciale, etc), începând cu anul 1895”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrările de reabilitare vor fi efectuate de către asocierea formată din firmele botoșănene Elproex SA și Ergo Sistem Igmar SRL. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Câinele jandarm Pih a împlinit 13 ani, a participat la numeroase misiuni dar acum este la „pensie”
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Siguranța la locul de muncă: ITM cercetează situații cu botoșăneni accidentați sau morți la serviciu
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile