Anul 2021 începe cu o veste bună pentru botoșăneni.
Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor privind consolidarea versantului și modernizarea drumului județean DJ296, Roma-Nicșeni, km 14+000 – 15+380. Potrivit deciziei transmise de către Compania Națională de Investiții, lucrările pot începe pe data de 5 ianuarie.
„Este o investiție pe care botoșănenii o așteaptă de mult timp și care, în momentul în care am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, era blocată de lipsa unor avize. Am reușit împreună cu specialiștii din cadrul instituției să deblocăm situația, pentru ca CNI să poată da ordinul de începere a lucrărilor. Am determinarea necesară ca în mandatul de președinte al Consiliului Județean să îmbunătățesc substanțial infrastructura rutieră, astfel încât să se poată circula în Botoșani pe drumuri decente”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Potrivit Companiei Naționale de Investiție, lucrările, în valoare de 14.449.103,01 lei (trei milioane de euro), vor fi executate de o asociere care reunește două firme botoșănene, Cornell's Floor și Big Conf, în timp ce proiectarea aparține firmei ieșene Ecomary.
Compania Națională de Investiții a mai preluat trei sectoare de drum de pe DJ 296 care prezintă probleme cu alunecările de teren: un prim sector de 2,6 kilometri, situat la ieşirea din Botoşani spre Cişmea, un al doilea de 1,35 kilometri situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanţi, informează un comunicat de presă al Consiliului Județean Botoșani.
„Documentațiile aceste sectoare de drum sunt în diferite stadii de lucru în cadrul CNI. Încercăm prin toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție să urgentăm procedurile, pentru ca și aceste sectoare să fi scoase cât mai repede la licitație și să rezolvăm problemele de pe acest drum județean”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024