Curtea de Conturi va rămâne în octombrie fără preşedintele Nicolae Văcăroiu, fără vicepreşedintele Doina Dascălu şi alţi patru oameni din conducere, ale căror mandate de nouă ani de zile expiră.
Partidele parlamentare urmează să numească înlocuitori, iar miza este una mare având în vedere că este o instituţie cheie pentru controlul administraţiei şi investiţiilor. Numirile au loc după ce legea Curţii de Conturi a fost schimbată aşa încât să le permită şi celor cu studii şi experienţă inginereşti, nu doar celor cu studii economice sau juridice, să ajungă la cârma instituţiei.
Deja au fost vehiculate câteva persoane pentru a-i lua locul lui Văcăroiu, scrie Hotnews.ro. Primul nume a fost cel al preşedintelui executiv al PSD, senatorul Niculae Bădălău, cel care a susţinut amendamentul ce permite studiile inginereşti, însa potrivit informaţiilor amintitei publicaţii această numire ar fi “exclusă”.
Un alt nume posibil este cel al lui Viorel Ştefan (foto jos), botoşănean la origini, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Grindeanu.
PSD ar urma să îşi îndrepte atenţia şi spre alţi foşti sau actuali lideri ai comisiilor de buget din Parlament. Un alt nume vehiculat este chiar cel al actualului ministru al Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024