Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a anunțat că miercuri, 18 noiembrie, va începe cea de-a doua etapă de distribuire a tichetelor sociale pentru persoanele vârstnice din municipiul Botoșani, care au venituri mai mici de 700 lei pe lună.
Fiecare pensionar care îndeplinește condițiile aprobate de Consiliul Local , va primi câte cinci tichete, cu o valoare nominală de câte 10 lei, rezultând astfel o sumă totală de 50 lei pentru fiecare beneficiar.
În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuita pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.
„Am optat pentru această formulă de acordare a ajutoarelor sociale întrucât prezintă avantaje pentru toate părțile. Dacă am fi acordat bani în numerar, atunci pensionarii ar fi trebuit să plătească un impozit pe suma primită, ceea ce ar fi însemnat o diminuare a beneficiului. În plus, nu mai stabilim noi ce bunuri să acordăm pensionarilor. Fiecare poate opta pentru ceea ce are nevoie în cea mai mare măsură – unii au nevoie de medicamente, alții de alimente sau de îmbrăcăminte”, a explicat primarul Ovidiu Portariuc. Pensionarii care s-au înscris deja și au beneficiat de prima etapă a Programului, vor putea ridica tichetele aferente etapei a doua de la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, din Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând de mâine, 18 noiembrie, între orele 8:30 – 16:30, după următorul program:
- Numele de familie începând cu litera A în data de 18.11.2015;
- Numele de familie începând cu litera B în data de 19.11.2015;
- Numele de familie începând cu litera C în data de 20.11.2015;
- Numele de familie începând cu literele D, E, F în data de 23.11.2015;
- Numele de familie începând cu literele G şi H în data de 24.11.2015;
- Numele de familie începând cu literele I, J, K în data de 25.11.2015;
- Numele de familie începând cu litera L în data de 26.11.2015;
- Numele de familie începând cu litera M în data de 27.11.2015;
- Numele de familie începând cu literele N şi O în data de 2.12.2015;
- Numele de familie începând cu litera P în data de 3.12.2015;
- Numele de familie începând cu literele R, S, Ş în data de 4.12.2015;
- Numele de familie începând cu literele T, Ţ, U în data de 7.12.2015;
- Numele de familie începând cu literele V şi Z în data de 8.12.2015;
În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal să pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate,, cât și al beneficiarului, în original.
Persoanele care îndeplinesc condițiile de acordare, dar nu s-au înscris până acum în program, trebuie să se prezinte la Serviciul Public de Asistență Socială Botoșani, în str. Săvenilor nr. 12, cu copia actului de identitate și cu cuponul de pensie din luna anterioară. Persoanele eligibile pentru obținerea tichetelor sociale trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Să aibă calitatea de pensionar, înregistrat în sistemul public de pensii;
Să aibă vârsta minimă de 60 de ani;
Veniturile nete totale lunare (din una sau mai multe pensii cumulate) să nu depășească suma de 700 lei;
Să aibă domiciliul în municipiul Botoșani.
Programul de acordare a tichetelor sociale persoanelor vârstnice din municipiul Botoșani a fost propus de primarul Ovidiu Portariuc și a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 380/29 decembrie 2014.
Prima etapă a Programului a început în luna aprilie 2015 când s-au acordat tichetele sociale cu prilejul sărbătorilor de Paște pentru circa 4.000 de pensionari înscriși la Primărie, în conformitate cu prevederile aprobate de Consiliul Local. Cea de-a doua etapă are în vedere acordarea un sprijin pensionarilor cu venituri mici cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
Pentru anul 2015, Primăria estimează că se vor distribui aproximativ 40.000 de tichete sociale.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024