Începând cu luna aprilie 2016 Casa Județeană de Pensii Botoșani acordă bilete de tratament balnear pentru toate stațiunile din țară.
Pe langa locurile de tratament balnear puse la dispozitie in reteaua Societatii de Tratament Balnear si Recuperare a Capacitatii de Munca - TBRCM SA, avand ca unic actionar Casa Nationala de Pensii Publice, in completare, Casa Nationala de Pensii Publice a finalizat procedura de contractare si cu alte unitati balneare de profil din tara. In aceste conditii, incepand cu seria din 3-4 aprilie 2016 sunt disponibile bilete pentru toate statiunile din tara.
În anul 2016, biletele de tratament balnear se acordă, ca și în anii precedenți, fie cu suportarea unei contribuții individuale, fie cu titlu gratuit, beneficiarii fiind pensionarii, asigurații din sistemul public de pensii și beneficiarii prevederilor unor legi speciale.
Deosebirea este că, în cazul pensionarilor, contribuția individuală este de 50 la sută din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, inclusiv din pensia brută acordată de către casele sectoriale din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția. Nu vor fi incluse în cuantumul brut indemnizația acordată în baza unor legi speciale, sumele acordate cu titlul de drepturi restante și nici indemnizația de însoțitor în cazul pensionarilor încadrați în gradul I de invaliditate. Pentru seria care incepe in data de 3/4 aprilie 2016 , CJP Botosani a primit 174 de bilete in majoritatea statiunilor din tara, atat din reteaua proprie cat si din statiunile traditionale din tara cu care CNPP a incheiat contracte.
“In data de 3 aprilie 2016 incepe o noua serie pentru care acordam bilete de tratament in toate statiunile balneare din tara, nu numai din reteaua proprie a Casei Nationale de Pensii Publice, cu precizarea ca in aceasta serie nu avem inca disponibile bilete de tratament la Vatra Dornei si la Olanesti , intrucat nu s-a incheiat inca procedura legala de contractare pana la inceperea acestei serii. Asiguram insa toti pensionarii si asigurarii sistemului de pensii care solicita acordarea de bilete in statiunile balneare ca statiunea Vatra Dornei, care este atat de solicitata, va fi disponibila in cel mai scurt timp iar in limita posibilitatilor si a dispozitiilor legale, vom face toate demersurile asa incat sa putem onora cat mai multe solicitari de bilete”, a declarat Marius Constantin Budai, directorul executive al CJP Botosani.
Potrivit directorului institutiei, in anul 2015 la CJP Botosani au fost inregistrate 6.696 de cereri de bilete de tratament in timp ce numarul de bilete de tratament repartizate a fost de 4.809. Dintre acestea 569 de bilete au fost acordate in regim gratuit persoanelor beneficiare de prevederile unor legi speciale. Pana la aceasta data CJP Botosani a inregistrat 4.373 de cereri de bilete.
Bărbat imobilizat de jandarmi după ce a făcut scandal în două secții de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024