Unul dintre cele mai importante și ambițioase proiecte pentru județul Botoșani, cel privind realizarea drumului expres Botoșani – Suceava, a intrat în linie dreaptă.
Astăzi a fost semnat contractul pentru realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava cu reprezentanții asocierii conduse de firma Consitrans, cea care a fost declarată câștigătoare a licitației.
Valoarea contractului este 14.277.760,16 lei fără TVA. Fondurile sunt asigurate din Programul de Transport 2021-2027 în proporție de 98%, iar cele patru autorități locale vor contribui, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%.
Implementarea acestui proiect a unit într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) administrațiile locale din cele două județe: consiliile județene și primăriile municipiilor reședință. La semnarea contractului, județul Botoșani a fost reprezentat de către Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, senatorul Lucian Trufin și consilierul de stat Florin Gavril.
„Ne bucurăm că acest proiect ambițios pe care l-am promovat alături de colegii de la Primăria Botoșani, Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava prinde contur. Este un proiect foarte important pentru regiunea noastră, un adevărat pașaport pentru dezvoltare. Chiar dacă la început puțini au fost cei care au crezut în el, am demonstrat că prin implicarea echipei de proiect am reușit să finalizăm o primă etapă importantă. Este mult de muncă, dar avem determinarea de a realiza cât mai repede documentația tehnică”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a mulțumit „celor ce au făcut ca proiectul să ajungă în acest stadiu și să nu fie uitat într-un sertar: echipei de proiect, domnului Cornel Ungureanu de la CJ Suceava, și colegilor mei: Marius Ilincaru și Florin Gavril”.
Realizarea documentației tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate (14 luni), obținerea autorizației de construcție (3 luni), executarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție (3 luni), întocmirea documentației suport și asistența acordată pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare, precum și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări (3 luni) și asistența tehnică în perioada execuției lucrărilor (24 de luni).
Reamintim că cele patru autorități locale, în parteneriat cu CNAIR, au preluat și execuția lucrărilor pentru ca proiectul să fie implementat cât mai repede.
Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani.
„Vom continua demersurile ca, din documentația tehnică pe care o va realiza proiectantul, să reiasă clar că acest sector trebuie construit la nivel de autostradă așa cum s-a întâmplat și cu sectorul Pașcani - Suceava.
De asemenea, am subliniat că se impune realizarea unei descărcări la Huțani care să asigure conectivitatea prin Bucecea și Dorohoi cu vămile Siret, respectiv Racovăț. Este imperios necesară realizarea acestei descărcări, dacă ținem cont de contextul geopolitic actual, mai ales de perspectiva asigurării facilităților de transport pentru Ucraina, atât cele militare, cât și cele civile”, a conchis Doina Federovici.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024