Duminică la Tudora începe a XX - a ediţie a Festivalului „Şezătorile iernii”, o activitate culturală de o deosebită importanţă mai ales pentru scriitorii botoşăneni, anunţă Somax TV. Festivalul este opera Centrului Creaţiei Populare şi se va desfăşura vreme de o lună pe întreg parcursul judeţului sub forma unor şezători literare, dar şi muzicale.
Acest festival al şezătorilor hibernale a ajuns deja o tradiţie în judeţul Botoşani şi reuneşte scriitori de pe meleagurile Ţării de Sus de toate vîrstele, dar şi ansambluri de dansuri şi muzică tradiţională
Întreaga manifestare constituie de fapt o caravană literar-artistică ce va călători prin tot judeţul, oprindu-se în cele 30 de zile la Tudora, Lozna, Vlădeni, Darabani, Hlipiceni şi Corni. Pe lîngă scriitori şi muzicienii consacraţi, va fi loc şi pentru sătenii înzestraţi cu harul scrisului, care îşi vor putea face un binemeritat debut printre maeştrii condeiului.
Festivalul este dedicat în principal scriitorilor autohtoni, însă de această dată sunt aşteptaţi la Botoşani şi scriitori din alte zone ale ţării, veniţi să guste din cultura tradiţională botoşăneană.
Evenimentul literar de cea mai mare importanţă în cadrul festivalului va fi consumat la Darabani, acolo unde va poposi comitetul de conducere al filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. Cu această ocazie va fi lansată şi cartea unui cunoscut scriitor botoşănean.
În prima zi a festivalului, la căminul cultural din Tudora, în prezenţa a numeroşi scriitori botoşăneni va fi lansată şi antologia „Nord-antologia poeţilor botoşăneni de azi”. Lansarea antologiei va fi completată de o expoziţie etnografică zonală realizată de Margareta Mihalache.
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile