Tot în cursul săptămânii precedente, mai exact miercuri, 28 august 2013 a preluat atribuţiile de conducere de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale de la Botoşani şi Aurel Melniciuc, cel care a promovat concursul organizat de Consiliului Judeţean pentru desemnarea înlocuitorului lui Ion Ilie.
Noul director susţine că este deja familiarizat cu activitatea din cadrul instituţiei culturale dată fiind experienţa de peste un deceniu în acest domeniu. „
Nu este greu pentru că am peste 10 ani de când lucrez în instituţii de cultură şi atunci ştiu cât de cât situaţia. Am intrat în exerciţiul funcţiunii, încerc să inventariez lucrurile să văd ce este şi ce nu este, am în faţă o situaţie cu tot ce înseamnă comune care au sau nu au formaţii şi tarafe, încercăm o revitalizare a vieţii culturale în măsura în care se poate”, a declarat
Aurel Melniciuc, directorul Centrului de Creaţie.
Printre priorităţile sale se regăseşte şi o iniţiativă privitoare la redactarea unor pliante informatice care să fie publicate lunar şi care să cuprindă toate activităţile culturale desfăşurate atât în municipiul cât şi în judeţul Botoşani. Respectivele flyere ar urma să fie împărţite în zone populate ale oraşului cum ar fi unităţi comerciale, mall sau restaurante. „
Încercăm să facem o serie de flyere, să colaborăm şi cu celelalte instituţii, să avem şi banii necesari, dar nu cred să fie ceva foarte scump. Să fie un program lunar de exemplu iar fiecare instituţie să pună la dispoziţie lista activităţilor culturale”, a mai spus
Aurel Melniciuc. Pentru a putea fi dusă la îndeplinire această iniţiativă ar fi necesară încheierea uni protocol de colaborare cu instituţiile culturale subordonate Primăriei Botoşani.
CITEŞTE:
Doboş a preluat Rapsozii cu comisie şi gânduri bune