Temperaturile din ultimele săptămâni vor contribui la plasarea lunii ianuarie 2023 ca cea mai caldă din istoria observațiilor meteorologice. Până în prezent, ianuarie 2007 ocupa această poziție.
Moldova a avut până acum câteva zile un interval impresionant pentru luna ianuarie din punct de vedere meteorologic. Pentru aproape o săptămână, temperaturile aerului nu au coborât sub pragul de îngheț, iar asta în mijlocul iernii calendaristice, iar maximele zilnice ale lunii ianuarie au fost doborâte la aproape toate stațiile meteorologice. De menționat faptul că doborârea recordurilor a fost una impresionantă, cu valori cu aproape 2C mai mari decât recordurile anterioare, scrie pentru Meteo Moldova conf. dr. Lucian Sfîcă.
În această săptămână temperaturile scad și sfârșitul lunii aduce o vreme mai apropiată termic de specificul perioadei. Totuși, în orizontul tangibil al prognozelor meteorologice, vremea trece de la una excepțional de caldă, la una caldă, spune specialistul.
Și reprezentanții ANM anunță zile autentice de iarnă.
Astfel, meteorologii spun că iarna începe să își intre în drepturi, iar ninsorile se vor instala în perioada următoare.
Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a comunicat că ninsorile vor începe să predomine în majoritatea zonelor țării.
Vremea va începe să intre în ”normalul termic al perioadei”, iar ultima săptămână din luna ianuarie va aduce ninsori în majoritatea zonelor.
De miercuri, 25 ianuarie, răcirea se va resimți și în partea de vest, nord-vest, iar de la jumătatea săptămânii se anunță și precipitații.
”Vor fi precipitații mai ales în partea de sud, sud-est, mixte, lapoviță și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare. Iată, așadar, că ultimele zile din cea mai rece lună a anului par a fi zile autentice de iarnă”, a punctat Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie a comunicat o prognoză și pentru prima săptămână din februarie, ultima lună de iarnă.
”Dacă vorbim despre luna februarie, menționăm faptul că prima săptămână, așa cum arată actualizarea estimărilor în această dimineață, efectuate pentru intervalul 24 ianuarie-20 februarie, menține tendința pentru primele zile din februarie, cu valori de temperatură ușor peste norme”, a mai spus Elena Mateescu.
Cununia unui cuplu din Botoșani: Un gest de iubire și speranță după o mare tragedie
Redacția Botoșăneanul
Jan 04, 2025
Incendiu evitat la timp: Polițiștii de frontieră au salvat o femeie din locuința cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Jan 04, 2025
Cătălin Bordea păstrează misterul despre noua sa iubită: Cum a început anul
Redacția Botoșăneanul
Jan 04, 2025
Botoșănean găsit în stare gravă pe o bancă, salvat de un jandarm vigilent
Redacția Botoșăneanul
Jan 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile