Incident cu Poliţia şi bătăuş la înmormântarea „Pan Moris”: FOTO&VIDEO
Ziua de joi în care botoșăneanul Ioan Bosânceanu, partenerul de viață al patroanei de la societatea Pan Moris a fost condus pe ultimul său drum a fost una plină de necazuri pentru membrii familiei îndoliate. Un bărbat aflat în stare de ebrietate s-a dat în spectacol la propriu în curtea Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel unde a fost depus trupul neînsufleţit al bărbatului mort în accidentul de la Buzău. El a fost scos din curtea Bisericii în mai multe rânduri de către un membru al familiei însă a revenit de fiecare dată fără să dea atenţie rugăminţilor acestora de a păstra o limită de respect.
De nervi că nu este lăsat în interior, bărbatul beat a rupt prosoapele şi panglicile de doliu de la oglinzile maşinilor. A intervenit să îl îndepărteze ce recalcitrant şi un om al Bisericii care a fost aproape lovit de către acesta.
[[banner]]
Într-un final, văzând că funeraliile se transformă în circ, cei implicaţi au cerut ajutorul Poliţiei. La auzul veştii că oamenii legii se îndreaptă spre locul în care a făcut scandal, bărbatul băut a ieşit din curtea Bisericii şi a încercat să fugă spre fostul sediul al E.ON din Calea Naţională, fiind aproape călcat de o maşină. S-a uşurat lângă gardul viu înainte de a da ochii cu oamenii legii care l-au băgat în maşina Poliţiei pentru a-l conduce la sediu.
(G.E.) CITEŞTE:
ACUM : Bosânceanu - „Pan Moris” - înhumare cu trei preoţi şi maşini de lux FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]