Șefa educației botoșănene a transmis un mesaj pe rețelele de socializare la finalul acestei săptămâni.
Mai multe incidente au avut loc în școlile din Botoșani în aceste zile respectiv un elev a luat foc la ore, iar un profesor de matematică este acuzat de agresiune sexuală.
Se întâmplă însă și activități frumoase, dar ...
„Din păcate, violența și agresiunile din școli sunt greu de compensat cu toate activitățile frumoase și educative, pe care colegii mei și partenerii educaționali le desfășoară cu perseverență și entuziasm, aproape zi de zi, dar și cu sutele de elevi care vor reprezenta județul la fazele naționale ale olimpiadelor, din aproape 2.000 de participanți la fazele județene. Îi felicit și îi susțin cu toată puterea pe cei care slujesc sistemul cu dăruire și fac atâtea lucruri extraordinare pentru copii! ”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Ada Macovei a avut un mesaj și către cei care nu fac cinste învățământului botoșănean.
„Celorlalți, le cer să se oprească, să se gândească la consecințe și la riscurile pe care și le asumă, înainte de a face gesturi necuvenite. Le cer încă o dată să respecte ȘCOALA ca instituție, să-și respecte colegii care muncesc, să aibă grijă de familiile lor, de imaginea lor, să se respecte pe ei înșiși. Siguranța elevilor este prioritară! Sancțiunile nu sunt suficiente. Fiecare trebuie să conștientizeze pentru ce ia salariul și ce așteptări are întreaga comunitate de la noi”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) va organiza joi o ședință cu directorii unităților de învățământ fiind invitați și reprezentanții următoarelor instituții: Inspectoratul Județean de Poliție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, Direcția Anticorupție, Direcția de Sănătate Publică.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024