Asociaţia Special Additions a inaugurat, la centrul rezidenţial pentru copii pe care îl administrează, o sală de studiu complet utilată amenajată în cadrul proiectului „Incluziune la un click distanţă”. Proiectul este implementat cu sprijinul Asociaţiei Ateliere fără Frontiere şi Microsoft România, în cadrul programului „ASSOCLIC 2009”. Sala este dotată cu şapte bănci şcolare şi cu şase calculatoare conectate la internet şi va fi utilizată de cei 14 beneficiari – şapte băieţi şi şapte fete - care locuiesc în centru. „Două dintre calculatoare au fost câştigate prin programul ASSOCLIC, iar celelalte patru le-am primit de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani”, explică Daniela Vilhelm, asistent manager în cadrul proiectului. Potrivit acesteia, comunitatea locală a jucat un rol decisiv în realizarea proiectului. Şcoala nr. 13 Botoşani a donat băncile, care au fost apoi recondiţionate cu fonduri proprii ale asociaţiei, în timp ce o firmă locală a donat şi amenajat un perete despărţitor din PVC care a permis crearea sălii de studiu.
Demarat cu doar o lună în urmă, proiectul „Incluziune la un click distanţă” îşi propune şi organizarea de cursuri intensive de informatică şi limba engleză cu copiii.
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile